“Am concluzionat prin aceasta cercetare ca atat la subiectii nostrii din laborator precum si la oamenii preistorici din paduri, contribuirea la succesul unui proiect comun pentru beneficiul grupului, chiar si cu sacrificii personale, evoca sentimente de satisfactie si mandrie. Neimplinirea acestei atributii este de cele mai multe ori sursa senzatiei de rusine si vina. Cooperarea este deci sustinuta de motivatii altruiste, ce conduc oamenii spre a-i ajuta pe altii, cand de fapt a nu-i ajuta le-ar putea aduce diverse beneficii materiale.

Aceste rezultate experimentale contrazic afirmatia comuna atat economiei cat si biologiei, ca indivizii sunt interesati nu mai de sine si actioneaza numai pentru a-si mari beneficiile personale, fie ele biologice sau materiale. Asadar, provocarea stiintifica nu este cea propusa de biologi si economisti ce au studiat cooperarea, si anume incercarea de a explica de ce niste oameni egoisti ar coopera unii cu ceilalti. Dimpotriva, provocarea este sa explicam cum calculul necrutator al selectiei naturale a putut produce o specie in care o parte substantiala din indivizi sunt dispusi sa-si sacrifice propriile lor castiguri pentru a-i ajuta pe altii, sa sustina principii morale, sau sa-si avanseze propriul grup.”

O specie cooperativa: Reciprocitatea umana si evolutia sa.

S.Bowles & H.Gintis