Din punctul de vedere al economiei clasice, oamenii caută să câştige la maxim. Un filosof britanic din secolul 17, Thomas Hobbes spunea despre acest lucru astfel: „Orice om ar trebui să caute în mod natural ceea ce este bine pentru el, iar ceea ce este corect va căuta doar din nevoia de a-i menţine starea de bine, sau, întâmplător.”

Această concepţie, care încă există, face ca cineva să aibă un comportament prietenos faţă de altcineva, doar dacă acest fapt îi aduce un profit, un randament, şi nu pentru că ar vrea să continue o prietenie cu acesta.

Modelele de bază în economia clasică consideră comporatmentul uman ca fiind raţional. În realitate, rezultatele sunt diferite. Economia comportamentală încearcă să explice diferenţa existentă între comportamentul în fapt şi comportamentul din modele economice clasice folosindu-se de teoriile comportamentale. Economia comportamentală vede în comportamentul uman semnul înţelegerii căilor de obţinere a hotărârilor economice şi nu prin forţele pieţii abstracte. Ea descrie felul şi puterea relaţiilor dintre oameni şi a acţiunii lor în comun, şi arată, printre altele, cât de mult se bazează tendinţele şi percepţiile economiei umane pe valorile reciprocităţii, adică, pe felul şi puterea relaţiilor şi acţiunilor comune dintre oameni.

Criza ce se desfăşoară în ultimii ani şi încercările eşuate de rezolvare a ei sunt dovezi că în studiul noilor tendinţele se află răspunsul la rezolvarea problemelor existente cu care se confruntă omenirea.

Toate încercările celor mai buni specialişti de rezolvare a crizei economice mondiale, începută în 2008, cu ajutorul mijloacelor şi teoriilor economice recunoscute, nu au dat niciun rezultat.

Principiul de bază al capitalismului presupunea că cererea şi producţia se echilibrează reciproc, prin mecanismul „mâinii invizibile” şi, astfel, amestecul guvernamental în forţele pieţii se presupunea că se va face cu măsură şi, mai ales, în cazurile eşecului de piaţă. Principiul acesta primează în gândirea capitalistă şi azi.

Amestecul guvernelor şi al băncilor centrale, cel presupus că va ajuta „mâna invizibilă” şi clienţii de pe piaţă să se întoarcă la un echilibru economic nou, a dat greş. Eşecul însă, ne spune că a venit vremea să schimbăm această paradigmă economică existentă cu una nouă, una care se va ridica cu un nivel mai sus, după cum e şi problema, iar soluţia este la nivelul mecanismelor de relaţii şi legături interactive dintre oameni.